MERIDIANELE ENERGETICE – (1) psiholog Suceava Brașov Fălticeni

MERIDIANELE ENERGETICE – (1) psiholog Suceava Brașov Fălticeni

„Comunitatea ştiinţifică din întreaga lume este în prezent de acord că trebuie să existe o structură energetică nevăzută.”
David Seckel
(Specialist în cosmologie, Universitatea din California)

Energia fiinţei noastre străbate organismul de-a lungul unor trasee bine stabilite ce unesc puncte de acupunctură şi care se numesc meridiane energetice. Acestea sînt în strînsă legătură cu traseele sistemului nervos autonom care, la rîndul său, are legături cu orice organ şi zonă a corpului. Astfel, dacă echilibrăm şi stimulăm aceste canale energetice, vom putea influenţa toate starea de sănătate şi echilibru psihoemoţional a fiinţei noastre.

În douăzeci şi patru de ore, energia fiinţei noastre circulă prin toate meridianele. Fiecare meridian în parte şi diversele organe pe care le influenţează se află, timp de aproximativ două ore, sub acţiunea maximă a energiei noastre vitale. Putem spune că suntem un sistem energetic, alcătuit din mai multe subsisteme, în continuă mişcare deoarece energia se deplasează permanent de la un organ la altul.

Aceste canale prin care circulă energia numite meridiane sunt răspîndite în întregul organism. Ele au fost măsurate, s-au întocmit hărţi ale traseului lor şi pot fi chiar percepute din punct de vedere fizic. Meridianele sînt denumite după numele organului sau sistemului cu care au cea mai strînsă legătură.

CABINET PSIHOLOGIE SUCEAVA, BRAȘOV, FĂLTICENI
PSIHOLOG, SUCEAVA, BRAȘOV, FĂLTICENI
MIHAI MARIUS MOISOIU
Tel: 0753937223
Email: mmmoisoiu@gmail.com

Comentarii

Postări populare